Francisc, trei ani de pontificat

„Un mare profet, dar cam lipsit de curaj în conducerea Bisericii. Problema este că gesturile sunt radicale, dar nu este la fel de radicală acțiunea de reformă. Perlele pontificatului? Angajamentul în favoarea celor săraci, în favoarea justiției, în favoarea ecologiei. Mă tem de efectul bumerang”.

 

Interviu cu Tiziana Testa din 11 martie 2016

 

Tunica albă simplă cu care se prezintă în loja bazilicii „Sfântul Petru”; acel salut – „Bună seara!” – adresat mulțimii din piață; alegerea numelui; renunțarea la apartamentul din Palatul apostolic… În câteva ceasuri, cu trei ani în urmă, Francisc „a dat peste cap” lumea prin gesturi care apar în ochii tuturor ca fiind revoluționare. Mulți salută noul curs ca pe o fericită întâlnire între Biserică și modernitate, pe urmele Conciliului. Dar ce au devenit acele așteptări, după trei ani? Vito Mancuso – teolog apropiat de pozițiile exprimate în cadrul catolicismului de către cardinalul Carlo Maria Martini – se oprește puțin înainte de a răspunde la această întrebare. „Nu cred că modernitatea este cheia pentru a interpreta pontificatul”, spune clătinând din cap. „Poate era mai modern Paul al VI-lea, cu înclinația lui spre a simți neliniștea, capacitatea de a deosebi, îndoielile tipice modernității. Francisc în schimb este mult mai atent la dimensiunea creștină, în sensul profetic și radical al termenului…”.

 

Gesturile papei Francisc sunt revoluționare?

„Poate da, dar în măsura în care este revoluționară Evanghelia. Acele gesturi ne-au impresionat datorită autenticității, naturaleței lor, a energiei lor interioare, pentru că au gustul pâinii de casă. Dar problema acestui pontificat este că radicalității gesturilor nu îi corespunde cea a conducerii, a guvernării. Papa nu este chemat în mod necesar să fie un profet, ci este cel care trebuie să conducă Biserica catolică, este primul ei legislator. Iar popularitatea atât de mare a lui Francisc, mai ales cea din prima perioadă, îi putea permite alegeri care necesită un mai mare curaj”.

 

Să pornim de la cele două Sinoade despre familie: le considerați un faliment?

„A vorbi despre faliment este imposibil, fiindcă au fost celebrate, au produs niște documente. Dar nu le consider un succes, pentru că suntem în așteptarea exortației postsinodale, pe care Papa trebuie să o scrie, ca să înțelegem cum va rezolva nodul principal: cel al acordării sacramentelor divorțaților recăsătoriți”.

 

Soluția care s-a desprins din ultimul Sinod, care încredințează totul alegerii confesorului, vi se pare inadecvată?

„Orientarea pontificatului trebuie să aibă o direcție precisă, chiar dacă respectă discernământul fiecărui păstor în parte. Privilegiem grija pastorală a fiecărei persoane în parte sau tradiția? În clipa de față acest lucru nu este clar”.

 

Papa trebuia să continue printr-o reformă „motu proprio”?

„Cred că da. Dar sunt foarte multe domenii în care putea să facă alegeri de conducere mult mai clare, mult mai precise. Atunci când a fost ales, cu toții ne așteptam să concedieze o bună parte din personalul structurii și în schimb încă au loc scandaluri, după cum au scos la iveală cărțile lui Nuzzi și Fittipaldi. Au existat erori în selecția colaboratorilor precum monseniorul Lucio Balda și Francesca Chaouqui. Iar apoi nu este suficientă alegerea casei „Sfânta Marta” ca locuință atâta timp cât vor exista cardinali care locuiesc în super-atice extrem de luxoase. Chiar și referitor la chestiunea pedofiliei, curajoasele cuvinte – toleranță zero, apropiere față de victime – nu au avut întotdeauna consecințe canonice. De exemplu nu au dus la demisia prelaților puternici și arătați cu degetul”.

 

Cardinalul George Pell ar trebui să fie constrâns să-și dea demisia?

„Eu fac referință la cuvintele papei Francisc: un episcop care a acoperit, chiar și numai parțial, preoți vinovați de aceste crime oribile, nu poate să rămână pe locul lui. A spus acest lucru de mai multe ori. Apoi există chestiunea tot nerezolvată a femeilor în Biserică. Toți Papi proslăvesc geniul feminin. Dar în lumea protestantă au femei episcop, sau cel puțin femei-pastor. Aici, la noi, nu ajungem să vorbim nici măcar despre diaconat”.

 

Care au fost în schimb, până acum, perlele acestui pontificat?

„Atenția față de cei săraci, față de dreptatea socială, față de ecologie, splendida enciclică „Laudato si”. Francisc este unul din puținii lideri mondiali care are o coerență personală: trăiește la persoana întâi ceea ce spune, mesajul lui este limpede. Se duce în Mexic, la graniță, și îi enervează pe unii politicieni americani, vorbește despre sănătatea planetei și ia poziție împotriva multinaționalelor. O face foarte bine pe profetul și acest lucru îl ajută să obțină marele succese ale diplomației pontificale. Mă gândesc la raporturile cu celelalte religii, la intervenția cu privire la Siria din primul an, la operațiunea Cuba”.

 

Să încheiem cu Italia. Pentru Conferința Episcopală Italiană (CEI) unirile civile au fost un banc de probă important. Papa ce rol a avut?

„Influența lui Francisc parțial a existat. Angajamentul lumii catolice în așa-numita Family day mi s-a părut a fi mai puțin totalizant decât în trecut. Dar și aici a existat o anumită ambiguitate: mâ gândesc la intervenția cardinalului Bagnasco în favoarea votului secret din Senat, ceea ce a însemnat puțin o recădere în tendințele ruiniene (termenul vine de la numele Cardinalului Ruini Camillo) de a interfera, de a se amesteca. De ce președintele Conferinței Episcopale Italiene nu a fost înlocuit? Se dorește să se ofere imaginea unei Biserici veșnic unite și unanime în spatele Papei, dar acest lucru este numai retorică bisericească. Există o fotografie, am distribuit-o pe Twitter zilele trecute. Mi se pare o emblemă a izolării sale”.

 

Iar numirile noilor episcopi?

„Acesta este unul dintre aspectele cele mai pozitive ale pontificatului, cel puțin pentru aceia care, la fel ca mine, împărtășesc punctul de vedere al cardinalului Carlo Maria Martini, care a vorbit despre o Biserică catolică rămasă în urmă cu două sute de ani. Criteriul nu mai este verticist, cel al deciziilor luate în vârful piramidei. Ci sunt pescuiți, de jos, acei păstori care au arătat o mare apropiere de poporul lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat la Palermo, la Padova, la Trento și aici, la Bologna, unde Zuppi, cu deschiderea spre moschee, sosește după Biffi, care mai mult decât alții tuna împotriva musulmanilor”.

 

În viitor acest papă va mai fi capabil să ne surprindă?

„Optimismul voinței, pesimismul rațiunii. Eu mă tem de efectul bumerang. El ni s-a părut ca un Papă care ar fi schimbat totul, și în schimb aproape totul este neschimbat. A existat o semnificativă scădere a numărului credincioșilor di audiențele din 2015, față de 2014. Și nici Jubileul nu merge așa cum s-a prevăzut. În Biserica catolică cresc în intensitate două forțe diametral opuse: inovatorii, cum sunt cei ca mine, și cei care cer în schimb întoarcerea la „tradiția sănătoasă”, conservatorii. Aceasta este o caracteristică răspândită mai ale printre noii preoți. Papa se situează în centru. Dacă nu se hotărăște, riscă să treacă drept un meteor luminos”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s