Întrebările pe care tinerii i le adresează lui Isus

Vito MancusoSERMIG-ul din Torino, mișcarea catolică întemeiată de Ernesto Olivero, a supus un amplu chestionar miilor de tineri asupra figurii lui Isus. La întrebarea numărul 7, care spunea: «Ce i-ai spune lui Isus dacă ai putea vorbi cu el astăzi?», principalele răspunsuri ale tinerilor au fost: De ce trebuie să murim? Ce sens are viața mea? De ce există răul? De ce mor atâția tineri? Ce mă așteaptă după moarte? De ce m-ai creat?

 

Aceste întrebări ale tinerilor adresate lui Isus (ipotetice în ce privește posibilitatea de a ajunge la destinatar pentru a i le adresa, dar absolut reale în ce privește valoarea lor existențială) arată o nevoie intensă de semnificație, s-ar putea spune de filozofie. Mai mult decât lui Isus ca personaj istoric, interpelările tinerilor se adresează Cristosului, Fiului lui Dumnezeu în măsura în care el este Dumnezeu, lui Dumnezeu, Absolutului. Chestiunile capitale sunt de fapt trei: 1) cine sunt eu și de ce sunt aici; 2) de ce această lume este plină de nedreptate; 3) ce se va întâmpla cu mine după moarte.

 

Astăzi teologia și predicarea Bisericii sunt concentrate asupra lui Isus istoric, asupra existenței sale, a predicării sale, a mesajului său, asupra morții și învierii sale. Cursurile biblice organizate de parohii sunt de acum fără număr. Dar aceste întrebări arată în mod clar că interesul oamenilor de astăzi nu este pentru o istorie îndepărtată, destinată să devină cu fiecare an ce trece tot mai îndepărtată, ci pentru sensul acestei vieți, aici și acum.

 

Isus nu-i interesează pe tineri ca personaj istoric individual căruia i se întâmplă lucruri speciale (este emblematic faptul că niciunul dintre tineri nu i-a cerut lămuriri asupra conceperii sale feciorelnice, asupra veridicității miracolelor sale, asupra responsabililor morții sale, asupra realității învierii sale), ci îi interesează ca învățător căruia să-i ceară explicații despre această viață și despre socotelile ei care nu reușesc să se potrivească. Un răspuns al unui adolescent de cincisprezece ani punea de-a dreptul în criză jertfa ispășitoare a lui Isus, sau mai corect spus teologia tradițională care îl interpretează pe Isus ca fiind „victima jertfită pentru răscumpărarea noastră” (așa cum este definit de unele cuvinte din Rugăciunea euharistică a Liturghiei). Ce apare așadar din aceste întrebări ale tinerilor? Apare ceea ce deja Hegel vedea ca fiind limita conștiinței creștine tradiționale, adică faptul de a fi o „conștiință nefericită”. Din acești tineri iese la suprafață în mod clar o dezorientare în ce privește identitatea lor de oameni, semn al ineficacității răspunsurilor tradiționale ale credinței ascultate în timpul orelor de catehism. Spre deosebire de ceea ce se întâmpla pe vremea sfântului Augustin și a sfântului Toma de Aquino, din credința de astăzi nu mai rezultă o viziune despre lume conformă cu adevărul și în care să te poți încrede. De aici senzația răspândită de nefericire, de aici dificultatea lor cu privire la faptul de a fi pe lume, de a se fi născut. Credincioșii adulți suplinesc această incertitudine teoretică recurgând la principiul autorității (este așa pentru că am fost mereu învățați că este așa), dar cu tinerii acest principiu (dacă din păcate sau din fericire, asta nu știu) nu funcționează.

 

Există o vorbă medievală care spune: „Vin nu știu de unde; sunt nu știu cine; mor nu știu când; merg nu știu unde; mă uimesc că sunt fericit”. Filosoful Karl Jaspers, care o citează la începutul cărții „Credința filosofică în fața revelației”, spune că din cauza acestei uniri a ignoranței și a bucuriei, acea vorbă nu poate fi creștină. Iar apoi adaugă o lovitură de atac teribilă, afirmând că, dimpotrivă, conștiința creștină are desigur răspunsurile la toate problemele pentru că știe de unde vine, pentru că știe cine este, pentru că știe că va muri când va hotărî Dumnezeu acest lucru (nu înainte și nu după), pentru că știe unde va merge, dar, știind toate acestea, nu este deloc fericită, deloc senină, ci este scufundată în chinuire, în mortificare și într-o continuă tensiune cu lumea cu care nu reușește să se reconcilieze. Din punctul meu de vedere are dreptate: conștiința creștină apare prea des ca fiind o conștiință nefericită, uneori rezultă a fi chiar agresivă, mai ales în aceia care cultivă mai presus de toate adeziunea față de doctrina stabilită de autoritățile bisericești și care conjugă verbul „a crede” întotdeauna alături de verbul „a se supune și a lupta”.

 

De unde se naște în schimb acel fapt de a fi fericiți în profunzime, acea bucurie inextirpabilă față de viață, acea liniște a duhului și a minții, care sunt semnul distinctiv al unei experiențe spirituale autentice și care sunt singurele care pot da răspunsuri convingătoare față de neliniștile tinerilor? Se nasc din faptul de a ști că suntem acasă în această lume a lui Dumnezeu, din sentimentul de comuniune intimă cu ființa și cu natura, care l-a făcut pe Francisc de Assisi să scrie „Cântecul creaturilor”, și din certitudinea că întruparea lui Dumnezeu nu se referă numai la o zi îndepărtată cu mulți ani în urmă, ci este dinamica care se adeverește în fiecare zi, în toți oamenii care iubesc binele și dreptatea. Isus este omul care încetează să facă din el însuși centrul lumii și se pune în serviciul unei realități mai importante decât el însuși. Și Biserica ierarhică trebuie să înceteze să facă din ea însăși centrul lumii și trebuie să se pună în slujba a ceva mai mare decât ea însăși, a binelui comun și a fiecărui individ din această societate a noastră, credincioasă sau necredincioasă, albă sau neagră, hetero sau homosexuală”

 

Vito Mancuso, 12 ianuarie 2010

Sursa: Vito Mancuso

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s