Duminica a II-a din Advent – anul B

maggi_alberto1Îndreptați căile Domnului…

 

Să citim și să comentăm primele opt versete ale evangheliei lui Marcu, care începe cu aceste cuvinte: „Începutul veștii bune lui…”. Știm că termenul „evanghelie” înseamnă într-adevăr „veste bună”. Este o veste bună care este deja cunoscută. Evanghelistul nu se adresează persoanelor care încă nu cunosc noutatea lui Isus, ci persoanelor care deja o trăiesc.

 

Atunci de ce o numește veste bună? Pentru că există o nouă relație cu Dumnezeu care nu mai este bazată pe observarea legii – termenul „Lege” nu va apărea niciodată în evanghelia lui Marcu –, ci pe acceptarea și primirea Duhului, așa cum vom vedea la sfârșitul acestui fragment evanghelic, cu vestirea faptului că activitatea lui Isus va fi aceea de a boteza în Duh Sfânt.

 

Deci, nu mai e vorba de observarea unei legi exterioare omului, ci de acceptarea unei realități interioare individului. Vestea bună este a lui Isus Cristos, Cristos, adică Mesie. Și lipsește articolul, ceea ce însemnă că nu este Mesia tradiției, acela pe care Israelul îl aștepta, eliberatorul care prin intermediul violenței ar fi restaurat Împărăția lui Israel, ci un eliberator, un Mesie complet diferit, pe care evanghelistul ne ajută acum să-l descoperim.

 

„Fiul lui Dumnezeu”. Iată, Isus va fi Mesie, dar nu va fi fiul lui David, nu va veni să restaureze împărăția lui Israel, ci fiul lui Dumnezeu, care va veni să inaugureze împărăția lui Dumnezeu, iubirea universală a Tatălui.

 

„Așa cum este scris în profetul Isaia…”. Iar aici evanghelistul face în realitate un colaj de trei texte, în care există naturalmente și profetul Isaia, dar deschide înainte de toate cu textul din cartea Exodului. Și încheie apoi cu Exodul textul din Isaia. Primul exod a fost eliberarea din sclavia egipteană; al doilea exod eliberarea din captivitatea babiloniană.

 

Expresiile pe care evanghelistul le citează cuprind aceste două episoade, pentru a indica faptul că activitatea și acțiunea lui Isus va fi în întregime sub însemnul eliberării poporului.

 

Țara promisă s-a transformat într-o țară a sclaviei din care poporul trebuia să iasă. „Iată, înaintea ta eu îl trimit pe mesagerul meu”. Iar acest text este luat din cartea Exodului (23,20), și aici evanghelistul adaugă o expresie luată, în schimb, din profetul Malahia „El va pregăti calea ta”. Profetul Malahia scrisese – cel care vorbește este Domnul – „să pregătească calea înaintea mea”. Așadar, calea lui Dumnezeu devine calea lui Isus.

 

Evanghelistul inițiază transferul de la Dumnezeu la Isus a tuturor prerogativelor care erau exclusiv ale lui Dumnezeu. Isus este drumul lui Dumnezeu. Calea lui Dumnezeu se realizează în figura lui Isus. Și apoi iată-l, în sfârșit, pe profetul Isaia, vestirea celui de-al doilea exod, „Glasul unuia care strigă…”. Și nu e atât în pustiu, ci din pustiu. Din pustiu ajunge glasul celui care strigă.

 

„Pregătiți calea Domnului, îndreptați cărările lui”. Împărăția lui Dumnezeu nu va coborî de sus printr-o intervenție divină, ci necesită colaborarea tuturor acelora care o doresc. Și iată prezentarea celui care este acest mesager al lui Dumnezeu. Este un trimis al lui Dumnezeu care ignoră orice instituție religioasă. „A fost Ioan, care boteza în pustiu și proclama un botez…”. Botezul era un ritual cunoscut, lumea se scufunda în apă, simbolizând moartea față de propriul trecut, pentru a începe o viață nouă.

 

Așadar, proclama o scufundare în semn de moarte față de trecut. „Al convertirii”. Și anume al schimbării mentalității, al schimbării vieții. Dacă până acum ai trăit pentru tine, acum trăiește pentru alții. Aceasta este semnificația termenului „convertire” întrebuințat de evanghelist. „Spre iertarea păcatelor”. Schimbarea comportamentului obține ștergerea tuturor culpelor, deci e un act exterior pentru a indica o profundă schimbare interioară. Ei bine, la această vestire din partea lui Ioan a unui botez pentru obținerea iertării păcatelor există un răspuns neașteptat, incredibil..

 

Într-adevăr, evanghelistul scrie: „Veneau la el…”. Și aici vanghelistul întrebuințează verbul „a ieși”, care este același verb întrebuințat în Exod pentru a indica eliberarea împlinită de Dumnezeu cu privire la poporul său. Deci, „Ieșeau la el din întreaga regiune a Iudeii și toți locuitorii Ierusalimului”. Acest lucru este surprinzător, pentru că la Ierusalim exista templul, locul destinat obținerii iertării păcatelor.

 

Ei bine, lumea înțelege că iertarea păcatelor nu se obține printr-un ritual în cadrul instituției religioase, ci, dimpotrivă, este necesară îndepărtarea de instituție pentru o schimbare profundă a propriei vieți. „Și erau botezați de el în râul Iordan”. Iată o altă indicație a Exodului. Iordanul a fost un fluviu pe care poporul Israel a trebuit să-l treacă pentru a intra în țara promisă.

 

„Mărturisindu-și păcatele”. Apoi evanghelistul ne oferă o descriere a acestui Ioan, care este o descriere a profeților. Într-adevăr, „era îmbrăcat în păr de cămilă”, care era haina profeților, „și încins la mijloc cu o cingătoare din piele”. Această subliniere a cingătorii din piele face trimitere la cel mai mare dintre profeți, la profetul Ilie. Deci, evanghelistul vrea să reprezinte faptul că acel Ilie pe care poporul îl aștepta ca precursor al Mesiei, s-a manifestat în figura lui Ioan Botezătorul.

 

„Și mânca lăcuste și miere sălbatică”. Ceea ce oferă deșertul, hrana obișnuită a nomazilor și a beduinilor. „Și proclama: «Vine după mine cel care este mai puternic decât mine: eu nu sunt vrednic să mă plec ca să-i dezleg curelușele sandalelor»”.

 

Expresia lui Ioan Botezătorul nu este un atestat de smerenie, ci ceva mult mai profund. Aici avem o aluzie la cel puțin trei texte: la cartea Genezei, la cartea lui Rut și la cartea Deuteronomului, care fac trimitere la o practică numită a Leviratului, de la termenul „Levir”, care în limba latină înseamnă „cumnat”. Care era această practică? Atunci când o femeie rămânea văduvă fără un fiu, cumnatul avea obligația să o lase însărcinată. Copilul care s-ar fi născut ar fi purtat numele soțului defunct, astfel încât numele defunctului să continue să se perpetueze.

 

Atunci când cumnatul refuza să o lase însărcinată pe femeie, cel care avea dreptul după el continua cu ceremonia numită „a descălțării”, adică se dezlegau curelușele sandalelor – era un ritual deosebit –, se scuipa pe sandale și semnifica faptul că «dreptul tău de a o lăsa însărcinată pe această femeie trece la mine».

 

Așadar, proclamarea lui Ioan Botezătorul este mult mai profundă. El spune: „nu mă confundați pe mine cu Mesia, mirele Israelului, cel care trebuie să o fecundeze pe această femeie (pe poporul Israel), considerată ca o văduvă, din cauza faptului că relația cu Dumnezeu era de acum terminată. Nu sunt eu cel care trebuie să o fecundez, ci acela care stă să vină”.

 

Pentru că „eu vă botez cu apă”, un ritual exterior – apa este ceva exterior omului –, „dar el vă va boteza în Duh Sfânt”. Acțiunea lui Isus va fi o scufundare profundă, intimă, interioară, în însăși viața divină. Iată, deci, vestea cea bună pe care evanghelistul a vestit-o.

 

Relația cu Dumnezeu nu mai este bazată pe observarea legii, ci pe acceptarea și primirea iubirii sale. Exact aceasta este cea care va călăuzi viața oamenilor.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

Marcu 1, 1-8

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s