Duminica a XVII-a de peste an – anul B

Isus i-a chemat la libertate, dar ei nu știu ce să facă cu libertatea…

 

Ioan este unicul dintre evangheliști care nu reproduce relatarea cinei euharistice, cu cuvintele și gesturile lui Isus asupra pâinii și a vinului, dar în realitate este evanghelistul care fără îndoială aprofundează semnificația ei și dezvăluie bogăția ei mai mult decât ceilalți evangheliști. În mod deosebit face acest lucru în acest al 6-lea capitol. Scrie evanghelistul că era aproape Paștele, sărbătoarea Iudeilor, dar mulțimea, în loc să urce la Ierusalim pentru a celebra Paștele, este atrasă de Isus. Mulțimea a înțeles că în Isus se manifestă adevăratul sanctuar al lui Dumnezeu din care iradiază iubirea sa.

Prin urmare, Isus, văzând mulțimea, se gândește el însuși să se îngrijească de hrana mulțimii. În timp ce în pustiu, în Exod, mulțimea a fost cea care, prin Moise, a trebuit să ceară lui Dumnezeu și a trebuit să implore ca să primească pâine, aici Isus previne necesitățile oamenilor. Evanghelistul indică care este acțiunea dumnezeiască: Dumnezeu nu răspunde la nevoile oamenilor, la nevoile lumii, ci precedă și previne necesitățile oamenilor.

Și evanghelistul descrie această acțiune a împărțirii cu alții a pâinilor și a peștilor vorbind despre un băiat „care are cinci pâini de orz”. De ce cinci pâini de orz? Pentru că evanghelistul vrea să facă referință la un fapt care era scris în Vechiul Testament, atunci când Elizeu, profetul, cu douăzeci de pâini de orz a săturat o sută de persoane.

„Și doi pești”. Să vedem acum, și este important acest lucru, fiindcă evanghelistul ne oferă prin aceste semnale indicația precisă a semnificației Euharistiei…, să vedem care este indicația pe care ne-o oferă Isus. Isus spune: „Faceți-i pe oameni să se așeze”. De ce acest amănunt? Pentru a mânca pâinile și peștii puteau sta în picioare, întinși pe iarbă, așezați pe jos… De ce Isus dă acest ordin precis, literalmente „faceți-i să se întindă”?

La prânzurile solemne, la prânzurile festive, în mod deosebit de Paști, domnii, adică cei care aveau slujitori de care puteau să fie slujiți la masă, mâncau întinși pe niște pătuțuri. Cine mânca în felul acesta? Cei care erau domni, cei care aveau slujitori. Deci prima acțiune a lui Isus este de a-i face pe oameni să se simtă „domni”; Isus se face slujitor pentru ca slujitorii să se poată simți domni. Așadar, prima indicație a lui Isus, ceea ce le spune discipolilor, colaboratori ai acestei Euharistii, este să-i facă pe oameni să se întindă.

Și evanghelistul ne oferă indicația că „era multă iarbă în acel loc”. Aceasta este o referire la un Psalm, Psalmul 72, în care se prevedea sosirea Mesiei „pe câmpuri pe care va undui iarba și grâul”. Deci evanghelistul vrea să spună că a sosit Mesia cel așteptat. Evanghelistul adaugă „în acel loc”. ‘Loc’ este un termen tehnic care indică templul din Ierusalim, sanctuarul în care se manifestă Dumnezeu. Acum Dumnezeu nu se mai manifestă într-un sanctuar construit de om, ci în persoana lui Isus.

„Așadar, s-au așezat”, iar evanghelistul indică numărul acestor persoane: 5000. De ce acest număr? Fie pentru că este numărul primei comunități creștine, conform Cărții Faptele Apostolilor, din capitolul 4, dar mai ales pentru că multiplii lui 50 indică, în Vechiul Testament, acțiunea Duhului. „Pentecoste”, termen grec, înseamnă „a cincizecia zi de după Paști”, este ziua revărsării Duhului. Deci evanghelistul vrea să înțelegem că nu este numai un aliment fizic, ci este o comunicare a Duhului lui Dumnezeu.

„Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le-a dat”. Sunt aceleași gesturi pe care ceilalți evangheliști le atribuie lui Isus la ultima cină. „Isus ia pâinile și, după ce a adus mulțumire” – a mulțumi înseamnă că ceea ce am nu este al meu, ci este dar primit și trebuie împărțit cu ceilalți – „le-a dat celor care erau așezați”.

Isus nu întreabă această mulțime, care participă la această împărțire cu alții a pâinilor, dacă este purificată și nici nu îi cere să se purifice. Nu trebuie să ne purificăm pentru a primi pâinea, ci exact primirea acestei pâini este cea care ne purifică. Nu trebuie să ne purificăm pentru a mânca pâinea, care este Isus, ci exact mâncatul acestei pâini este cel care ne purifică. Aceasta este indicația prețioasă pe care ne-o dă evanghelistul. Prin urmare, ei mănâncă, iar evanghelistul spune că din bucățile rămase adună 12 coșuri. Numerele, bineînțeles, sunt toate figurate, sunt toate simbolice. Numărul doisprezece reprezintă Israelul.

Dar, din păcate, lumea nu a înțeles acest semn. Acest semn al lui Isus, faptul că el, Domnul, se făcea slujitor pentru a face în așa fel ca slujitorii să se simtă liberi, nu a fost înțeles. Într-adevăr „mulțimea, după ce a văzut semnul pe care el l-a făcut, spunea: Acesta este într-adevăr profetul”. Profetul era cel promis de Moise. Ei nu au înțeles noutatea adusă de Isus și sunt gata să se supună.

De fapt, „Isus, știind că veneau să-l ia ca să-l facă rege…” – ei vor să se supună, vor supușenia și nu libertatea. Isus i-a chemat la libertate, dar ei nu știu ce să facă cu libertatea și vor să fie dominați; vor să facă din Isus un rege.

Iar Isus „s-a retras din nou pe muntele„. Așa cum Moise, după trădarea poporului cu vițelul de aur, păcatul idolatriei, s-a urcat din nou pe munte, la fel și Isus urcă pe muntele. Acțiunea poporului de a-l face rege el o consideră un păcat de idolatrie, o trădare.

„El singur”. De ce singur? Pentru că și discipolii împărtășesc mentalitatea mulțumii”.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Textul evanghelic:

«În acel timp Isus a trecut pe malul celălalt al mării Galileii, adică al Tiberiadei, și îl urma o mare mulțime, pentru că vedea semnele pe care le făcea asupra bolnavilor. Isus s-a urcat pe muntele și acolo s-a așezat cu discipolii săi. Era aproape Paștele, sărbătoarea Iudeilor.

Atunci Isus, ridicându-și ochii, a văzut că o mare mulțime venea la el și i-a spus lui Filip: „De unde am putea cumpăra pâinea pentru ca aceștia să aibă de mâncare?”. Spunea astfel ca să-l pună la încercare; el de fapt știa ceea ce urma să facă. I-a răspuns Filip: „Două sute de dinari pentru pâine nu sunt suficienți nici măcar ca fiecare să poată primi o bucățică”.

I-a spus atunci unul din discipolii săi, Andrei, fratele lui Simion Petru: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești; dar ce e asta pentru atâta lume?”. A răspuns Isus: „Faceți-i să se așeze”. Era multă iarbă în acel loc. S-au așezat deci și erau cam cinci mii de bărbați.

Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le-a dat celor care erau așezați; și la fel a făcut și cu peștii, cât a voit fiecare.

Iar când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunați bucățile rămase, ca nimic să nu se piardă”. Le-au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu bucățile de la cele cinci pâini de orz, rămase de la cei care au mâncat.

Atunci lumea, după ce a văzut semnul pe care el l-a făcut, spunea: „Acesta este într-adevăr profetul, cel care vine în lume!”. Dar Isus, știind că veneau să-l ia ca să-l facă rege, s-a retras din nou pe muntele, el singur» (Ioan 6, 1-15).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s