Solemnitatea tuturor sfinților – 1 Noiembrie

Bucurați-vă și tresăltați de veselie, căci mare este răsplata voastră în ceruri… 

 

„Noua relație de iubire dintre Dumnezeu și poporul său are nevoie de o nouă alianță. Este ceea ce ne prezintă Matei în evanghelia sa, la capitolul 5, cu fericirile lui Isus.

 

Evanghelistul îl prezintă pe Isus așezat pe muntele. Articolul hotărât „le” indică că nu e un munte oarecare, ci muntele deja cunoscut. Vrea să reprezinte muntele Sinai, unde Moise primise de la Dumnezeu alianța cu poporul Israelului.

 

Așadar, acum Isus nu primește de la Dumnezeu, ci el, care este Dumnezeu – și evanghelistul l-a prezentat ca fiind „Dumnezeul-cu-noi” –, propune o nouă alianță cu poporul. Moise, slujitorul Domnului, a impus o alianță între slujitori și Domnul lor, bazată pe obediență. Isus, care nu este slujitorul Domnului, ci fiul lui Dumnezeu, propune o alianță între fii și tatăl lor, bazată pe acceptarea și practicarea iubirii sale.

 

Iar apoi Isus își deschide gura și înșiră fericirile. Evanghelistul a îngrijit în mod deosebit acest text, atât în ce privește numărul fericirilor, care sunt opt… De ce opt? Isus a înviat în prima zi de după săptămână, adică în ziua a opta, iar această cifră, „opt”, a indicat întotdeauna în creștinismul primitiv viața care este capabilă să depășească moartea. Numărul opt era numărul învierii.

 

Deci, evanghelistul, care are în fața ochilor decalogul lui Moise, prezintă alternativa fericirilor. În timp ce acceptarea și practicarea decalogului garanta viață lungă pe acest pământ, acceptarea și practicarea fericirilor garantează o viață atât de energică, atât de dinamică încât nu va fi întreruptă nici de moarte.

 

Dar nu numai atât, evanghelistul chiar calculează, conform stilului literar din acea vreme, din câte cuvinte să-și compună scrierea. Ei bine, sunt exact 72 de cuvinte. De ce tocmai 72? Deoarece conform cărții Genezei acesta era numărul națiunilor păgâne cunoscute. În timp ce decalogul era exclusiv pentru poporul Israelului, fericirile sunt pentru întreaga omenire.

 

Apoi, decalogul se deschidea cu afirmația, cu revendicarea din partea lui Dumnezeu ca fiind unicul Domn al poporului său; iată de ce prima dintre fericiri nu este la fel ca celelalte, ci are verbul la prezent. Este alegerea Tatălui ca unic Dumnezeu.

 

În decalog se continua apoi cu trei porunci, care erau o exclusivitate a poporului Israel, și erau obligațiile absolute față de Dumnezeu. În fericiri nu există obligații față de Dumnezeu, pentru că Isus este Dumnezeu-cu-noi; Dumnezeu s-a făcut om și putem doar merge cu el și asemenea lui, spre omenire. Așadar, pe primul loc sunt înșirate situațiile de suferință ale omenirii, cu posibilitatea de soluționare și de ajutor din partea lui Dumnezeu și a poporului său.

 

În decalog se continua cu șapte porunci cu privire la oameni; ei bine, în fericiri nu există aceste datorii față de oameni, care au fost deja exprimate, ci acțiunea lui Dumnezeu în comunitatea care acceptă fericirile.

 

Și, deci, primind fericirile, va fi o înflorire a diferitelor atitudini care vor apărea nu precum calități ale cuiva, ci ca atitudini ușor de recunoscut din partea acelora care, prin primirea fericirilor, vor fi la rândul lor milostivi precum Tatăl este milostiv, vor fi curați cu inima, vor fi constructori ai păcii.

 

Și, în fine, ultima fericire, care are verbul la prezent, la fel ca prima; primirea și fidelitatea față de fericiri nu va duce la aplauze din partea oamenilor, ci va duce la persecuție. Dar, la fel cum alegerea primei fericiri, aceea a sărăciei, și anume hotărârea de a împărtăși cu bucurie și în mod liber propriile bunuri cu ceilalți, nu comportă efecte negative, fiindcă Dumnezeu se îngrijește de aceste persoane, la fel și ultima fericire, aceea a persecuției, este atenuată de faptul că Dumnezeu se îngrijește de aceștia.

 

Fericirea inițială este corelată cu ultima poruncă. Ultima poruncă care era? Să nu râvnești la lucrurile altuia. Prima fericire este: „râvnește ca ceilalți să aibă ceea este al tău”.

Aceasta este noutatea împărăției pe care Isus a venit să o aducă.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: CENTRO STUDI BIBLICI „G. VANNUCCI”

 

Matei 5, 1-12

Fericirile

«Văzând mulțimile, [Isus] s-a urcat pe muntele și, după ce s-a așezat, s-au apropiat de el discipolii lui. Și, deschizându-și gura, îi învăța zicând:

„Fericiți cei săraci pentru spirit,

pentru că a lor este împărăția cerurilor.

Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi consolați.

Fericiți cei blânzi,

pentru că ei vor moșteni pământul.

Fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate

pentru că ei vor fi săturați.

Fericiți cei milostivi,

pentru că ei vor afla milostivire.

Fericiți cei cu inima curată,

pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiți făcătorii de pace,

pentru că ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu.

Fericiți cei persecutați pentru dreptate,

pentru că a lor este împărăția cerurilor.

Fericiți sunteți când vă vor insulta, vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucurați-vă și tresăltați de veselie, căci mare este răsplata voastră în ceruri; tot așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră».

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s