Duminica a VI-a de peste an – anul B

Răstindu-se la el cu asprime, l-a alungat afară…

 

Vestea cea bună pe care Isus o comunică umanității este faptul că Dumnezeu nu exclude nicio persoană. Religia este cea care îi divizează pe oameni între puri și impuri, între merituoși și nemerituoși, nu Dumnezeu. Așa cum va spune Petru în Faptele Apostolilor, „Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să numim profan sau impur niciun individ”. Exact aceasta este tema pe care ne-o prezintă evanghelistul Marcu în primul capitol prin episodul leprosului.

„A venit la el un lepros”. Personajul este anonim. Iar atunci când în evanghelii un personaj este anonim înseamnă că este un personaj reprezentativ, adică un individ cu care se poate identifica oricine trăiește o situație asemănătoare. Lepra era considerată pe vremea aceea o pedeapsă din partea lui Dumnezeu pentru anumite păcate și era nevindecabilă.

În tot Vechiul Testament sunt relatate numai două vindecări de lepră: una a Mariei, sora lui Moise, prin lucrarea lui Dumnezeu însuși, iar cealaltă din partea lui Elizeu față de un păgân, Naaman. Deci, numai două vindecări. Lepra era considerată o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru anumite păcate, motiv pentru care leprosul nu trezea compasiune, ci ură. Leprosul trebuia să locuiască departe de sate, era marginalizat. Era, practic, un cadavru ambulant și, mai ales, nu se putea apropia de nimeni și nici nimeni nu se putea apropia de el.

Ei bine, aici leprosul încalcă Legea, Torah-ul, cuvântul lui Dumnezeu. Merge spre Isus și îl roagă în genunchi. Îl roagă în genunchi pentru că nu știe care ar putea fi reacția lui Isus. „Îi spunea: «Dacă vrei, mă poți purifica!»”. Nu cere să fie vindecat, pentru că se știa că lepra nu este vindecabilă. El cere să fie purificat. În întreaga pericopă nu va apărea niciodată verbul „a îngriji” sau „a vindeca”, ci întotdeauna, de trei ori, fapt care indică întregimea, ceea ce este complet, verbul „a purifica”: adică el vrea cel puțin contactul cu Dumnezeu, fiindcă se simte într-adevăr un falit, un abandonat.

Așadar, cere cel puțin contactul cu Dumnezeu, pentru că religia l-a pus într-o situație disperată. Este impur, iar unicul care îl poate elibera de impuritatea sa este Dumnezeu, dar, dat fiind faptul că el este impur, nu i se poate adresa lui Dumnezeu. Deci, disperarea este totală. Reacția lui față de acest om păcătos – conform culturii din acea epocă, și încă un păcătos care continuă să păcătuiască transgresând Legea – este o reacție de „compasiune”. Termenul „compasiune”, adică „pătimire-împreună”, indică un sentiment divin prin care se restituie viață celui ce viață nu are. În biblie se face distincție între sentimentul de milă și cel de compasiune, acesta din urmă fiindu-i atribuit exclusiv lui Dumnezeu.

„Își întinse mâna”. Iată, aici, prin această expresie, evanghelistul creează puțină alarmă în ascultătorii săi, pentru că ia această expresie din cartea Exodului, din lista celor zece plăgi, unde faptul de „a întinde mâna” este întotdeauna o acțiune a lui Dumnezeu sau a lui Moise împotriva dușmanilor poporului său, pentru a-i pedepsi.

Așadar, neștiind cum se termină episodul, lectorul, ascultătorul se întreabă: „Ce face, îl pedepsește…?”. Pentru că este un păcătos care continuă să încalce Legea. Și apoi îl atinge. Nu era necesar să atingă un bolnav, un lepros. De câte ori Isus nu a vindecat numai prin puterea cuvântului său? Îl atinge pentru că era interzis de Lege.

Și ce se întâmplă? „I-a zis: «Vreau»”. Voința lui Dumnezeu este eliminarea oricărei excluziuni înfăptuită în numele său, a oricărei marginalizări, eliminând astfel în mod definitiv categoria de impur. Nu există persoane impure pentru Domnul. „Vreau, fii purificat!”. Iar Isus, atingându-l, încalcă și el Legea, cuvântul Domnului, și, din acel moment devine și el, din punct de vedere ritual, juridic, un impur.

„Și de îndată lepra a dispărut de pe el și el a fost purificat”. Pentru a treia oară apare verbul „a purifica”. Ce merite avea leprosul pentru a fi purificat? Niciunul, dimpotrivă, a continuat să încalce Legea. Evanghelistul ne prezintă noutatea lui Isus: faptul că iubirea lui Dumnezeu nu este atrasă de meritele oamenilor – acest lepros nu are niciun merit –, ci de nevoile lor. Și, mai ales, marea noutate: nu este adevărat, cum ne învață religia, că omul trebuie să se purifice pentru a se putea apropia de Domnul și a-l putea primi, ci este adevărat exact contrariul: primirea Domnului este cea care îl purifică pe om.

Aceasta este vestea cea bună adusă de Isus. Dar aici se pare că Isus și-a schimbat pe neașteptate umorul. „Și”, nu avertizându-l, cum e tradus aici, ci „certându-l cu severitate, l-a alungat afară”. De ce? Isus ar fi trebuit să-l certe eventual înainte, atunci când acest om păcătos a încălcat Legea și s-a apropiat de Isus. De ce îl ceartă acum? Și, mai ales, de unde îl alungă afară? Îl ceartă cu severitate pentru faptul de a fi crezut că Dumnezeu l-ar fi exclus de la iubirea sa.

Și îl alungă afară din locul sau lăcașul simbolic, din sinagogă, din instituția religioasă, care le transmitea, în schimb, oamenilor această imagine teribilă a unui Dumnezeu care amenința, pedepsea și îi îndepărta pe oameni de el. Iată de ce Isus îl ceartă cu severitate, iată de ce se răstește la el cu asprime. Cum ai putut să crezi că tu ești abandonat de Dumnezeu, departe de Dumnezeu? Iar apoi îi spune: „Vezi să nu spui nimănui nimic”, pentru că mai întâi trebuie să conștientizeze ceea ce i s-a întâmplat. „În schimb du-te și arată-te preotului”.

De ce: „arată-te preotului și oferă pentru purificarea ta ceea ce Moise”, deci nu Dumnezeu, „a prescris”?

Lepra este un termen generic prin care erau indicate și alte boli ale pielii sau ale pielii capului. Iar de acestea era posibilă vindecarea. De aceea, pentru a se putea întoarce în sat, în familie, era necesar ca leprosul să se supună unei examinări din partea preoților care certificau faptul că el este sănătos. Și, în mod evident, această vizită nu era gratuită, ci trebuia plătită cu trei miei, sau numai cu unul dacă persoana era săracă.

Adică Isus îl invită să compare două imagini despre Dumnezeu, două moduri diferite prin care este prezentat Dumnezeu: Dumnezeul preoților, un Dumnezeu avar, odios, meschin, insuportabil, un Dumnezeu care abandonează, un Dumnezeu care exclude, și Tatăl lui Isus, a cărui iubire este oferită în mod gratuit. Și, într-adevăr, Isus spune „ca mărturie”, nu „pentru ei”, așa cum este tradus, ci, exact cum spune textul, „ca mărturie împotriva lor”. Evanghelistul face referire la cartea Deuteronomului, la capitolul 31, versetul 26, unde Moise spune: „Luați această carte a Legii… Ea să rămână acolo ca mărturie împotriva ta”, ca încălcare a Legii, a voinței lui Dumnezeu din partea ta.

Ei bine, leprosul a înțeles și nu se mai duce la preoți. Și, într-adevăr, „Acela a ieșit”, abandonează această instituție care l-a făcut să devină impur, „și a început să predice”. Evanghelistul folosește pentru acest individ același verb folosit pentru învățătura lui Isus. „Și să răspândească”, nu „faptul”, așa cum văd tradus aici… Este termenul grec „Logos”, care înseamnă cuvântul, mesajul. Adică ceea ce el vestește nu este atât faptul care i s-a întâmplat, ci se duce să vestească noutatea: Dumnezeu nu exclude, Dumnezeu nu marginalizează pe nimeni, Dumnezeu nu permite ca oamenii să fie departe de el, ci iubirea sa le este adresată tuturor.

Acesta este mesajul despre care fostul lepros se duce să dea mărturie. „Așa încât”… Și aici evanghelistul omite subiectul (Isus), pentru că îl identifică pe Isus și pe lepros în aceeași persoană. Mesajul pe care leprosul îl răspândește este că Dumnezeu nu e așa cum preoții l-au făcut să creadă. Dumnezeu nu-i discriminează pe oameni, nu-i marginalizează, nu-i exclude, ci le oferă tuturor iubirea sa. „Așa încât nu mai putea să între în cetate în mod public”.

Desigur, evanghelistul se referă la Isus. Isus, atingându-l pe lepros, a devenit și el impur și, de aceea, nu poate intra în mod public în cetate, pentru că ar trebui să se supună și el mai întâi ritualurilor de purificare. „Ci rămânea afară”, exact ca un lepros, „în locuri pustii”, locurile unde trebuiau să stea persoanele impure. Dar, așa cum la început a venit leprosul, iată, acum, exact invers, „veneau la el de pretutindeni”.

Toate persoanele care s-au simțit excluse, marginalizate, toate persoanele care s-au simțit refuzate, toate persoanele care s-au simțit disprețuite, iată, acum, aleargă spre Isus. Este un Dumnezeu care l-a purificat pe om, care l-a făcut să fie în deplină comuniune cu el. Aceasta este vestea cea bună pe care lumea o aștepta, în special cei mai îndepărtați, cei mai abandonați, cei mai marginalizați, excluși și disprețuiți de către religie.

Pr. Alberto Maggi, biblist

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 1,40-45

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s