Duminica a III-a de peste an – anul B

Vă voi face pescari de oameni… 

Evanghelistul Marcu denunță stupiditatea puterii. Ori de câte cel puternic este convins că a sufocat o voce care îl denunța, Domnul face să apară una încă și mai puternică. Este ceea ce ne scrie Marcu, în capitolul 1, începând cu versetul 14.

„După ce Ioan a fost arestat”. Este primul conflict dintre putere și un trimis al lui Dumnezeu. Dar de fiecare dată Domnul face să apară o voce încă și mai puternică. „După ce Ioan a fost arestat”, literalmente „predat”, „Isus s-a dus în Galileea”. Isus își începe activitatea într-o regiune departe de instituția religioasă iudaică, o regiune în contact cu păgânii unde mentalitatea putea fi puțin mai deschisă.

„Proclamând evanghelia lui Dumnezeu”, adică vestea cea bună a lui Dumnezeu. Și care este vestea cea bună a lui Dumnezeu? Faptul că Dumnezeu este deferit de felul în care preoții l-au prezentat. Este un Dumnezeu complet diferit. Nu este un Dumnezeu care cere, ci un Dumnezeu care dăruiește. Nu este un Dumnezeu care pedepsește, ci un Dumnezeu care iartă. Nu este un Dumnezeu bun, ci un Dumnezeu exclusiv bun.

Acesta este conținutul veștii celei bune a evangheliei lui Dumnezeu pe care Isus o va proclama. Dumnezeu este iubire, iar iubirea sa este oferită în mod necondiționat fiecărei persoane. Aceasta este vestea cea bună pe care Isus o proclamă. „Și spunea: «Timpul s-a împlinit»”. Pentru a exprima timpul evanghelistul folosește un termen care înseamnă ocazia propice, care trebuie prinsă din zbor pentru că apoi riscă să nu se mai prezinte. „Și împărăția lui Dumnezeu este aproape”.

Prin împărăția lui Dumnezeu” se înțelege domnia lui Dumnezeu. În noua relație cu Dumnezeu pe care Isus o propune, cea cu Tatăl, nu mai există o lege, un cod exterior omului pe care acesta trebuie să-l respecte, ci există acceptarea și practicarea unei iubiri asemănătoare cu cea a lui. Dumnezeul lui Isus nu-i guvernează pe oameni emanând legi pe care aceștia trebuie să le respecte, ci comunicându-le din interior forța sa însăși, însuși Duhul său care îi face capabili să iubească în mod generos așa cum se simt de el iubiți.

Împărăția lui Dumnezeu este aproape, dar pentru a face ca aceasta să devină realitate este nevoie de o decizie din partea omului, de convertire. Evanghelistul nu folosește termenul religios pentru convertire, verbul „a se converti” care indică o întoarcere la religie, la Dumnezeu, ci un termen profan, care indică o schimbare a mentalității ce influențează în mod profund asupra comportamentului uman, o renunțare la nedreptate și orientarea propriei existențe spre binele altora.

Aceasta este convertirea la care Isus cheamă, la care Isus invită, pentru ca împărăția lui Dumnezeu să devină realitate. Pentru împărăția lui Dumnezeu, în această evanghelie, se înțelege o societate alternativă, o societate unde în locul urcării să existe coborârea, unde în locul comandării să existe slujirea și, mai ales, unde în locul acumulării bunurilor să existe împărțirea acestora cu alții. Așadar, pentru a face aceasta este nevoie de convertire, de o schimbare a direcției.

Iar Isus ne invită să credem în această veste bună. Și care este vestea bună? Faptul că Dumnezeu îi guvernează pe oameni și că este posibilă o societate alternativă. Dar pentru a face aceasta, Isus are nevoie de colaborarea oamenilor. Iată de ce, „trecând de-a lungul mării Galileii…”. Aici evanghelistul vorbește de marea Galileii, dar în realitate e un lac. De ce evanghelistul folosește termenul „mare”? Pentru că marea era hotarul cu pământul păgân și, mai ales, marea este cea pe care evreii au trebuit s-o treacă pentru a intra în țara promisă.

Deci, evanghelistul amplifică orizontul mesajului lui Isus, care nu îi este adresat doar Galileii, ci îi este adresat întregii lumi păgâne. „I-a văzut pe Simon și Andrei”. Sunt două nume de origine greacă, deci o comunitate mintal mai deschisă. „În timp ce aruncau năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: «Veniți după mine»”. Aceasta este invitația pe care Isus o va face să răsune în evanghelie fără încetare, ieri la fel ca și astăzi: să mergem după el, pentru că el știe cum să realizeze această societate alternativă, împărăția lui Dumnezeu.

„Vă voi face pescari de oameni”. Referința evanghelistului este la capitolul 47 din Ezechiel, unde sunt prezentați frații care primesc țara promisă. Așadar, împărăția lui Dumnezeu este o realitate care emerge deja prin chemarea fraților. Dar de ce Isus îi cheamă să devină pescari de oameni? Isus nu-i invită să fie păstori, nu-i invită să fie ghizi, nu-i invită să fie învățători, maeștri, ci pescari de oameni.

Care este semnificația? A pescui un pește înseamnă a scoate un animal din habitatul său natural pentru a-i cauza moartea. Iar acest lucru se face pentru propriul interes; pescuim pentru beneficul propriu. A-i pescui pe oameni înseamnă a-i scoate din apă, din ceea ce riscă să le cauzeze moartea. Deci, e vorba de un ambient ostil omului, un ambient în care omul poate pieri, iar pescuindu-i pe oameni, nu facem acest lucru pentru propriul interes, ci pentru interesul altora, pentru a le comunica lor viață.

Aceasta este convertirea. Convertirea la care Isus ne cheamă, pe care o cere și la care ne invită este aceasta: în timp ce până acum ai trăit pentru interesul tău, acum trăiește pentru interesul altora! În timp ce până acum ai pescuit pentru tine, acum pescuiește pentru alții, pentru a le comunica viață altora! Așadar, Isus îi invită să colaboreze cu acțiunea sa în a propune și a practica în mod concret un stil de comportament diferit, pentru a face posibilă o societate alternativă, diferită, cea care este numită împărăția lui Dumnezeu. Iar prima acțiune ce trebuie făcută este aceea de a-i scoate pe oameni din tot ceea ce le poate cauza moartea. Dacă ceea ce dă viață este renunțarea la propriul interes, ceea ce cauzează moartea este trăirea centrată exclusiv pe propriul interes, pe propria conveniență.

Iar dușmanii cei mai înverșunați ai lui Isus vor fi exact aceia care sunt centrați pe propria conveniență, pe propriul interes.

„Imediat au lăsat năvodul și l-au urmat”. Deci, aceste două personaje, acești doi discipoli, acceptă invitația lui Isus. Dar Isus continuă invitația, și de data aceasta o adresează acestor doi frați care au nume ebraice; sunt Iacob și Ioan, deci mai atașați de tradiție, și vor fi exact aceia care vor manifesta apoi, de-a lungul evangheliei, unele dificultăți în a-l urma pe Isus. Dar și aceștia deocamdată îl lasă pe tatăl lor, Zebedeu, „în barcă, cu argații lui, și au mers după el”. Tatăl era cel carte transmitea tradiția, deci reprezintă legătura cu tradiția pe care acești discipoli o abandonează.

Așadar, dorința lui Isus este aceea de a chema persoane care să colaboreze cu el, devenind purtători ai vieții pentru toți aceia care trăiesc într-un habitat al morții.

Pr. Alberto Maggi, biblist

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 1,14-20

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s