Duminica a XIX-a de peste an – anul B

maggi_alberto1Cum a reușit Isus să-i nemulțumească pe toți? 

Cu expresia „iudeii” în evanghelia lui Ioan nu se indică poporul, ci conducătorii religioși, autoritățile religioase, și exact acestea murmură împotriva lui Isus. Faptul că murmură împotriva lui Isus conducătorii religioși este un lucru care poate fi înțeles, dar în această evanghelie murmură împotriva lui Isus atât mulțimea, cât și discipolii.

Isus a reușit să-i nemulțumească pe toți și vom vedea în această evanghelie de ce.

Aici nemulțumiți sunt conducătorii poporului fiindcă nu pot admite ca Isus să revendice condiția divină. Isus a spus „eu sunt” – este numele lui Dumnezeu – „pâinea coborâtă din cer”. Faptul ca un om să pretindă că are condiția divină, pentru autoritățile religioase este o crimă intolerabilă. Dumnezeu își depune toată străduința pentru a se apropia de om și a se contopi cu el; autoritățile religioase au tot interesul și își depun toată străduința pentru a-l separa pe om de Dumnezeu, căci cu cât omul și Dumnezeu sunt mai departe unul de celălalt, cu atât mai mult autoritățile religioase se pot insera ca mediatori unici.

Și, astfel, nu acceptă pretenția lui Isus de a fi un om cu condiția divină.

Iată de ce răspund: „dar nu este acesta fiul lui Iosif?”. Iar Isus oferă un important criteriu pentru a ne apropia de el și a-l primi: „nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis”. Ce înseamnă asta pentru Isus? A merge la Isus înseamnă a-l recunoaște pe Dumnezeu ca Tată, adică pe acela care este în favoarea omului, pentru că Isus este expresia iubirii lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.

Oricine vede în Dumnezeu un aliat al omului se simte apoi atras de Isus. Iată de ce conducătorii religioși nu se vor apropia niciodată de Isus și nu vor ajunge niciodată la Dumnezeu, pentru că nu sunt interesați de binele omului, ci numai de prestigiul lor. Nu-l cunosc pe Tatăl, ci doar interesul lor.

Această iubire pe care Isus o comunică este o iubire care vine de la Dumnezeu și este, așadar, indestructibilă; iată de ce Isus poate să asigure: „eu vă spun că oricine crede”, adică oricine își dă adeziunea față de acest Isus, față de acest plan al iubirii lui Dumnezeu pentru omenire, „are viața veșnică”. Viața veșnică pentru Isus nu este o promisiune pe care trebuie s-o obținem în viitor, pentru purtarea bună pe care o avem în prezent, ci o realitate care poate fi experimentată în această existență. Deci, Isus nu spune: „oricine crede va avea” apoi, în viitor, viața veșnică, ci spune: „oricine crede are deja”, experimentează deja acum o viață de o asemenea calitate încât este indestructibilă.

Apoi Isus spune ceea ce nu ar trebui să spună – iată de ce reușește să-i nemulțumească pe toți –, și pune degetul pe rană. Isus, revendicând condiția divină: „Eu sunt pâinea vieții”, spune: „părinții voștri”. Isus ar fi trebuit să spună: „părinții noștri”; este și el un component al poporului lui Israel, dar Isus se distanțează. Isus este propulsat de Părintele și îl urmează pe El, nu pe părinți, nu tradiția poporului.

„Părinții voștri au mâncat mana în pustiu și au murit”. Isus pune degetul pe rana marelui faliment al exodului. Toți aceia care au ieșit din sclavia egipteană au murit cu toții în pustiu. Nici măcar unul dintre ei nu a intrat în țara promisă; fiii lor au intrat în țara promisă. Dar nici măcar Moise nu a reușit să intre și au murit toți.

Și de ce au murit? Conform cărții lui Iosue și conform cărții Numerilor, au murit pentru că nu au dat ascultare glasului lui Dumnezeu. Așadar, Isus dă un avertisment: așa cum acea generație a murit în pustiu pentru că nu a ascultat glasul lui Dumnezeu, la fel și voi riscați să nu intrați în plinătatea libertății dacă nu ascultați acest glas.

Și, iată-l, deci, pe Isus care revendică și confirmă: „dacă mănâncă cineva din această pâine” – care este el, viața lui – „va trăi în veci”. Viața pe care o comunică Isus este o viață care nu este întreruptă de moarte. Iar apoi această prețioasă indicație: „pâinea pe care o voi da eu este carnea mea” (evanghelistul folosește cuvântul „carne”, care indică slăbiciunea omului), „pentru viața lumii”. Nu există daruri dumnezeiești care să nu se manifeste în slăbiciunea condiției umane”.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

Ioan 6,41-51

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s