Duminica I a Postului Mare (ultimele versete)

 

După arestarea lui Ioan, Isus lasă regiunea sfântă, o regiune riscantă pentru el, și se duce în nord… 

 

Evanghelia lui Matei, în primul capitol, începând de la versetul 14, prezintă începutul activității lui Isus. Să vedem evanghelia de astăzi. Sunt două versete, dar foarte bogate și eficiente. Scrie evanghelistul: „După ce Ioan”, este Ioan Botezătorul, „a fost arestat”. De ce a fost arestat Ioan Botezătorul? În capitolul șase Marcu va povesti apoi motivul pentru care Ioan Botezătorul (care îl denunța pe regele Irod, fiindcă și-a luat-o de soție pe soția legitimă a fratelui său) a fost arestat. Dar există o altă versiune, care nu o contrastează pe cea a lui Marcu, ci chiar o completează, și o găsim în Antichități Iudaice, operă scrisă de istoricul Iosif Flavius, și este foarte interesantă, ajutându-ne să înțelegem motivul uciderii lui Ioan Botezătorul. Scrie Iosif Flavius: „Atunci când alții (adică mulțimile) se adunau de pretutindeni in jurul lui – căci prin predicile sale au ajuns la cea mai înaltă treaptă, Irod s-a alarmat”. Deci, vestirea lui Ioan a ajuns la toate gradele societății.

Ioan a vestit un mesaj al schimbării, iar cei care dețin puterea nu agreează schimbarea; lumea e cea care vrea schimbarea, dar deținătorii puterii, nu. De ce? „O elocvență care avea un efect atât de mare asupra oamenilor putea duce, într-adevăr, la o revoltă, căci mulți voiau să fie îndrumați de Ioan în tot ceea ce făceau”. Și iată motivul pe care ni-l prezintă Iosif Flavius: „De aceea Irod a hotărât că ar fi mult mai bine să lovească preventiv și să se elibereze de el înainte ca activitatea sa să ducă la o răscoală, decât să aștepte o răzvrătire și să fie pus apoi într-o situație atât de dificilă încât să aibă regrete din cauza aceasta”.

Așadar, potrivit lui Iosif Flavius, Ioan Botezătorul a fost asasinat de Irod, ceea ce nu exclude și motivația lui Marcu, fiindcă popularitatea sa ducea la o schimbare a societății și, prin urmare, Irod nu-l voia. Dar evanghelistul denunță stupiditatea puterii: ori de câte ori în istorie cei puternici sufocă sau elimină o voce care îi denunță, ei bine, Dumnezeu face să se ridice una încă și mai mare. Deci, după ce a fost înăbușit glasul lui Ioan, iată că începe glasul lui Isus, mult mai puternic decât cel al lui Ioan.

Așadar, „După ce Ioan a fost arestat, Isus s-a dus în Galileea”. Isus se află în Iudeea, pentru botez, dar această regiune atât de sfântă, unde era Ierusalimul, capitala cu casa lui Dumnezeu în templu, un oraș pe cât de sfânt pe atât de periculos și asasin, reprezintă un loc riscant pentru Isus, și, de aceea, Isus se duce în nord, în această regiune a mojicilor, a văcarilor, în Galileea, și își începe acolo activitatea. Se va duce apoi în Iudeea spre sfârșit, pentru a se încăiera cu instituția sacerdotală și religioasă din Ierusalim și a fi ucis acolo.

Deci, „Isus s-a dus în Galileea, proclamând evanghelia lui Dumnezeu”. Termenul „evanghelie”, un termen grec care înseamnă „vestea cea bună”, pare să fi fost creat în acest caz de evanghelist pentru a indica mesajul lui Isus. Evanghelistul și-a început cartea, relatarea sa, scriind: „Începutul evangheliei” (adică începutul veștii celei bune) „lui Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu”. Aici evanghelistul scrie: „proclamând evanghelia lui Dumnezeu”. Mai înainte a spus „evanghelia lui Isus Cristos”, acum spune „evanghelia lui Dumnezeu”. În acest mod evanghelistul vrea să-l identifice pe Isus cu Dumnezeu. Isus și Dumnezeu nu pot fi separați unul de celălalt: Dumnezeu se exprimă, se manifestă în fiul său, în Isus. Și care este această veste bună? Vom descoperi acest lucru de-a lungul întregii evanghelii. Este un Dumnezeu care nu este bun, ci exclusiv bun și, mai presus de toate (și acesta va fi motivul contrastului cu discipolii, cu familia, cu poporul și cu autoritățile religioase), o iubire universală, o iubire care nu se limitează la un popor predilect, privilegiat, ci o iubire care nu recunoaște acele bariere pe care națiunile, religiile, moralele le pun.

Așadar, Isus începe proclamând această veste bună „și spunea: «Timpul s-a împlinit»”. Timpul alianței dintre Dumnezeu și poporul său, care, din păcate, nu a dat roade pentru că Israelul a devenit o națiune ca toate celelalte, ca națiunile păgâne, cu circumstanța agravantă că nedreptatea era comisă în numele lui Dumnezeu. Atunci Isus spune: „timpul s-a terminat”, adică s-a împlinit, a expirat, „și împărăția lui Dumnezeu este aproape”. Ce este această „împărăție a lui Dumnezeu”? Dumnezeu nu a vrut monarhia pentru poporul său, iar după experiența dramatică a monarhiei, cu regi unul mai rău decât celălalt (iar monarhia s-a dizolvat pur și simplu), în popor a luat naștere așteptarea unei împărății în care Dumnezeu să fie cel care guvernează. Ei bine, exact aceasta este vestea lui Isus: „împărăția lui Dumnezeu este aproape”.

Dar cum guvernează Dumnezeu? Dumnezeu nu guvernează promulgând legi pe care supușii săi trebuie să le respecte, ci Dumnezeu guvernează comunicându-i omului spiritul său, însăși capacitatea sa de iubire, primirea acestei iubiri. Împărăția lui Dumnezeu în evanghelie este o societate alternativă, unde în loc de a acumula pentru sine să existe împărțirea cu alții, unde în loc de a porunci să existe slujirea reciprocă. „Este aproape”. De ce nu a sosit? Fiindcă pentru a sosi, nu coboară din cer, ci este nevoie de o schimbare, de o colaborare din partea oamenilor.

Iată de ce spune: „Convertiți-vă”. Iar evanghelistul nu folosește verbul care indică o convertire religioasă sau întoarcerea la Dumnezeu. Cu Isus nu trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este aici, ci trebuie să-l primim și, asemenea lui și împreună cu el, să mergem spre ceilalți. Așadar, folosește verbul care indică o schimbare a mentalității, care influențează în mod profund asupra comportamentului, o schimbare a vieții. „Convertiți-vă și credeți în vestea cea bună!”. Iată, aceasta este o imagine a speranței; este imaginea certitudinii: credeți că se poate realiza o societate alternativă! Credeți acest lucru până la capăt, pentru că aceasta este vestea cea bună! Iar vestea cea bună este răspunsul lui Dumnezeu la dorința de plinătate a vieții pe care fiecare persoană o are în interiorul ei.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 1,12-15

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s