Duminica a II-a a Postului Mare – anul B

Schimbarea la față și deziluzia prăbușirii punctelor de referință…

 

În evanghelia din duminica trecută, Duminica I a Păresimilor, liturgia ne prezenta începutul evangheliei lui Marcu cu episodul ispitirilor lui Isus în pustiu. Iar Marcu scria că Isus a rămas în pustiu patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Evanghelistul nu-și propune să prezinte un episod din viața lui Isus, ci rezumă și anticipează întreaga existență a lui Isus. Numărul „patruzeci” indică o generație, deci, toată viața sa Isus a fost ispitit de satana. Dar cine este satana? Vom descoperi acest lucru pe parcursul evangheliei. Satana, în această evanghelie, nu este un agent extern, spiritual, dușman al lui Dumnezeu, ci este ispititorul care face parte chiar din cercul discipolilor lui Isus. Într-adevăr, atunci când ajungem la capitolul 8, când pentru prima dată acești discipoli, care nu au înțeles pe cine îl urmează… Ei sunt siguri că îl urmează pe mesia triumfătorul, pe fiul lui David, pe acela care prin intermediul forței va merge să cucerească puterea și să inaugureze împărăția lui Israel. Ei nu știu că, în schimb, Isus nu este fiul lui David, ci fiul lui Dumnezeu, cel care, prin intermediul iubirii, merge să inaugureze împărăția lui Dumnezeu, adică iubirea universală pentru toate popoarele, iar acest lucru va aduce, din păcate, opoziția, persecuția din partea celor mai înalte autorități religioase, care îl vor ucide. Așadar, Isus vestește pentru prima dată că va fi ucis.

Atunci Simon Petru îl apucă pe Isus, îl ceartă, exact cum se făcea cu demonii, dojenindu-l pentru aceasta, pentru că mesia nu poate să moară. Simon vrea ca Isus să cucerească puterea. Ei bine, în acest episod dramatic Isus i se adresează discipolului spunându-i: „Pleacă, satană! Pune-te din nou în spatele meu”. Iată cine este satana: cel care se opune planului de iubire a lui Dumnezeu asupra umanității.

Prin urmare, episodul din această duminică, a II-a a Păresimilor, este episodul schimbării la față și este în strânsă relație cu ceea ce am văzut până aici. Să vedem ce ne scrie evanghelistul. „După șase zile”. Data este importantă. Ziua a șasea este ziua creării omului, este ziua în care Dumnezeu își manifestă, pe Sinai, gloria sa. În Isus se manifestă realizarea deplină a planului lui Dumnezeu asupra umanității.

„Isus i-a luat cu sine”, și îi ia pe cei trei discipoli cărora le-a dat un supranume negativ, „pe” Simon, pe care l-a numit „Petru” (Petru înseamnă încăpățânatul, căposul, cel care va fi mereu în opoziție față de Isus), și apoi pe cei doi discipoli, „pe Iacob și pe Ioan”. Doi discipoli fanatici, exaltați, aroganți, ambițioși și autoritari, cărora le va pune numele de „fii ai tunetului”, în limba aramaică „Boanerges”; Boanerges chiar dă ideea de tunet, de fulger. Ei vor fi aceia care, din cauza ambiției lor de a ocupa primele locuri în împărăția lui Isus, vor risca să destrame comunitatea.

„I-a condus pe un munte înalt”. Muntele indică condiția divină. Și acolo „s-a transfigurat în fața lor”. Isus arată că trecerea prin moarte nu înseamnă distrugere, așa cum gândeau ei și se opuneau morții lui Isus, ci deplina realizare a persoanei. Scrie evanghelistul, iar acest lucru poate părea o naivitate: „niciun spălător de pe pământ nu le poate face atât de albe”. Ce vrea să spună? Că această condiție nu este rodul efortului uman, ci efectul acțiunii divine. Deci, moartea nu este o distrugere, ci o potențare a persoanei.

Ei bine, în acest moment, scrie evanghelistul, „a apărut Ilie împreună cu Moise”. Ce sunt Ilie și Moise? Moise, știm cu toții, este marele legislator al alianței dintre Dumnezeu și poporul său, iar Ilie este profetul care prin intermediul violenței a impus obediența față de această alianță. Aceștia nu au nimic ce să le spună discipolilor lui Isus. Într-adevăr, „conversează cu Isus”.

Și iată-l din nou pe Simon, care are supranumele de Petru, adică încăpățânatul, potrivnicul, continuând în acțiunea sa de satan ispititor. Ce se întâmplă? „Luând cuvântul”, literalmente „a reacționat Petru și i-a zis lui Isus: Rabbi”. Este straniu că i se adresează lui Isus numindu-l „rabbi”. În această evanghelie îl numesc pe Isus „rabbi” cei doi trădători, Iuda și Petru. Rabbi însemnă cel ce învață [pe oameni] conform tradiției, cel care învață [pe oameni] observarea legii. Deci spune: „Rabbi, este frumos pentru noi să fim aici: să facem trei corturi”. De ce trei corturi? Care este ispita? Exista o sărbătoare în lumea ebraică, și există încă, numită sărbătoarea corturilor, care amintea eliberarea antică din sclavia egipteană și timp de o săptămână se trăia în corturi. Așadar, exista credința că mesia, noul eliberator, s-ar fi manifestat în ziua în care se comemora eliberarea antică. Deci, rolul lui Petru este cel de satan ispititor, care îi zice lui Isus: acesta este mesia pe care îl vreau, care trebuie să se manifeste.

Și spune: „să facem trei corturi, unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie”. Pe locul central nu se află Isus, ci Moise. Atunci când există trei personaje, cel mai important este așezat mereu în centru. Astfel, pentru Petru, pe locul din centru nu este Isus. E ispita cu care Petru îl ispitește pe Isus: acesta este mesia pe care îl vreau, mesia conform legii lui Moise, lege care trebuie impusă prin violență, așa cum a făcut profetul Ilie.

Dar, în momentul în care diavolul ispititor, Petru, satana, continuă să-l ispitească pe Isus, iată „venind un nor”. Norul este prezența lui Dumnezeu. „Și un glas”. Glasul lui Dumnezeu. „Acesta este fiul meu cel iubit”, cel care mi se aseamănă, iar apoi imperativul: „pe el ascultați-l!”. Nu ascultați nici de lege, nu-l ascultați nici pe Moise, nici pe Ilie, nici pe profeți, ci ascultați-l numai pe fiul. Ce înseamnă? Tot ceea ce este scris în lege și în profeți și coincide cu învățătura și viața lui Isus, trebuie primit, bineînțeles, dar tot ceea ce se îndepărtează de învățătura și de viața sa, trebuie abandonat.

Atunci, reacția acestor trei discipoli care este? De înspăimântare, de fri. „Privind în jur, nu au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei”. Își caută încă punctele lor de referință, caută încă tradiția, îl caută încă pe Moise și îl caută încă pe Ilie, dar în realitate este numai Isus singur. Iar această deziluzie, cauzată de faptul că Isus se distanțează de lege, că se distanțează de violență, va fi apoi cea care îl va duce pe Petru, din păcate, la renegarea completă a Învățătorului său.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

 

Sursa: Centrul de Studii Biblice

Marcu 9,2-10

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s