Duminica a V-a a Paștelui – 29 aprilie 2018

Cine rămâne în mine și eu în el, aduce rod mult – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Există unele pasaje din evanghelie care, dacă sunt înțelese, ne schimbă radical, profund, atât în relația noastră cu Dumnezeu, cât și în relația noastră cu ceilalți. Unul din aceste pasaje este capitolul 15 din evanghelia lui Ioan, unde Isus se prezintă ca fiind adevărata viță. Să citim.

Afirmă Isus: „Eu sunt”, și deja revendică plinătatea condiției divine prin numele lui Dumnezeu. „Eu sunt vița cea adevărată”. Și Isus continuă cu seria înlocuirii a marilor valori ale tradiției anticului testament cu propria sa persoană. Isus a anunțat că el este pâinea cea adevărată care coboară din cer și nu mana. Isus a spus că el este adevărata lumină care îi luminează pe oameni și nu Legea, iar acum afirmă că el este adevărata viță. Vița este imaginea prin care profeții indicau poporul lui Dumnezeu. Este de ajuns să ne gândim la cântecul de dragoste al profetului Isaia față de via sa din capitolul 5 al cărții sale, sau la Ieremia, când Domnul însuși îi spune: „Eu te-am plantat ca viță aleasă”.

Ei bine, acum Isus oferă câteva indicații foarte precise și foarte clare: „Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiță care în mine nu aduce rod el o înlătură”. Ce înseamnă o mlădiță care, deși fiind în el, nu aduce rod? Cum poate să nu aducă rod? Aici evanghelistul spune… Aluzia este la comunitatea care se adună în jurul euharistiei. La Liturghie Isus devine pâine, aliment al vieții pentru ca toți aceia care îl primesc – aceasta este limfa vitală a viței – să fie apoi capabili să devină și ei pâine, aliment al vieții pentru alții. Cine mănâncă pâinea, dar nu devine, la rândul său, pâine pentru alții, spune Isus, acela nu are ce căuta la Euharistie. Iată de ce o înlătură, o taie, o elimină; dar nu celelalte mlădițe fac aceasta, și nici măcar Isus, ci Tatăl, care cunoaște toate acestea. El înlătură, el elimină.

„Dar orice mlădiță care aduce rod”, adică acela care devine mereu pâine și aliment al vieții pentru alții, „o …”, iar aici evanghelistul nu scrie „o curăță” (în sensul tăierii ramurilor), ci „o purifică, ca să aducă și mai mult rod”. Acțiunea Tatălui, a agricultorului, este total îndreptată spre îmbunătățirea producției viței, ca aceasta să rodească mereu ciorchini mai mari. Așadar, exact atenția scrupuloasă a Tatălui este cea care, atunci când identifică elemente negative în această mlădiță, le elimină; dar le elimină el, nu celelalte mlădițe. De ce face aceasta? Fiecare dintre noi avem, firește, anumite limite, anumite defecte, anumite imperfecțiuni. Dacă mlădița se centrează pe ea însăși pentru a-și înlătura aceste imperfecțiuni, aceste limite, nu face altceva decât să se centreze pe ea însăși, și nu există nimic mai periculos decât acest lucru, căci astfel ea caută o imagine a perfecțiunii spirituale cu atât mai îndepărtată și cu atât mai abstractă, cu cât este mai mare propria ambiție. Nu… Isus spune: tu ai grijă să te faci pâine, aliment al vieții pentru alții, gândește-te să trăiești pentru binele și bunăstarea celorlalți, iar dacă există în tine anumite elemente negative, nu tu, și cu atât mai puțin celelalte mlădițe, ci Tatăl le va elimina încontinuu, în mod sistematic.

În Prima Scrisoare a lui Ioan este reluat acest concept, unde evanghelistul spune: „Orice lucru ne-ar reproșa inima” (care înseamnă mintea), Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște orice lucru”. Deci, trăiește în mod senin, orientează-ți viața spre binele celorlalți, iar imperfecțiunile tale, defectele tale, limitele tale, dacă sunt un impediment pentru tine ca să aduci mai multă iubire (deseori nu sunt), atunci va fi grija Tatălui să le elimine, nu a ta! Iată seninătatea deplină.

Apoi Isus afirmă: „Voi sunteți deja purificați datorită cuvântului pe care vi l-am anunțat”. Cuvântul pe care Isus l-a vestit este iubirea care devine slujire și care s-a concretizat în spălarea picioarelor. Și Isus continuă cu invitația de a rămâne în el: „Rămâneți în mine și eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine”. Există o dinamică, care este dinamica euharistiei, a vieții comunitare, a unei iubiri primite care se transformă în iubire comunicată. Exact această dinamică este cea care întărește această comunicare a vieții. Slujirea celorlalți este garanția comuniunii cu Isus.

Isus afirmă din nou: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult”. Cu cât mai mult dăruim iubire, cu atât mai mult primim iubire și devenim capabili să iubim. „Pentru că fără mine nu puteți face nimic”. Aici verbul „a face” este verbul creației; așadar, dacă nu avem această capacitate de a deveni pâine pentru cei din jurul nostru, nu mai putem fi asociați la acțiunea creatoare a Tatălui.

Aici evanghelistul explicitează acum această imagine a viței prin această expresie: „Cel care nu rămâne în mine este aruncat afară, la fel ca mlădița, și se usucă. Apoi se adună, se aruncă în foc și arde”. Referința este la profetul Ezechiel. Profetul Ezechiel, în capitolul 5 al cărții sale, vorbește despre inutilitatea lemnului viței (lemnul de viță folosește numai la transmiterea limfei vitale pentru ciorchini) și spune – Domnul însuși este cel care vorbește –: „Fiul omului, cu ce este mai presus lemnul viței-de-vie față de toți ceilalți copaci din pădure? Este oare folosit acel lemn pentru a face din el vreun obiect? (cu lemnul viței nu se poate face nimic) Se poate obține din el un cârlig pentru a atârna ceva?”. Etc, etc. Mai spune: „Chiar și atunci când era intact nu folosea la nimic. Acum, după ce focul l-a devorat, l-a mistuit, se va putea obține ceva din el?”. Iată de ce Isus, dintre atâtea imagini, a preluat tocmai imaginea viței de vie. Pentru că lemnul viței este unicul lemn care nu folosește la nimic. Din lemnul de măr sau al unui alt copac poate fi obținut un obiect. Din lemnul viței, nu; acesta servește numai la aducerea acestei limfe vitale.

„Se usucă”. La fel și aici imaginea face trimitere la profetul Ezechiel, la capitolul 37, unde poporul lui Israel este asemănat cu o vale plină cu oase uscate, deci fără viață. Apoi concluzia: „Dacă rămâneți în mine”. Există două condiții: a rămâne în el, deci o comuniune deplină cu el, a ne hrăni și a-i hrăni pe ceilalți; „și cuvintele mele rămân în voi”, deci, nu doar să rămânem în Isus, ci și cuvintele sale trebuie să fie absorbite până când nu ne modifică comportamentul. Iată și garanția: „cereți ceea ce voiți și vi se va face”. Însă există condiția de a fi în deplină comuniune cu Domnul și de a face ca cuvintele sale să prindă rădăcini în noi.

Și iată concluzia: „În aceasta este glorificat Tatăl meu”. Gloria este vizualizarea numelui. Aici, în acest caz, a numelui lui Dumnezeu. Gloria lui Dumnezeu nu constă în manifestări spectaculoase sau grandioase, rod al ambiției oamenilor, ci „gloria Tatălui meu este să aduceți mult rod”. A face din propria viață un aliment al vieții pentru alții, un aliment al iubirii pentru alții, aceasta este ceea ce aduce glorie lui Dumnezeu. „Și să deveniți discipolii mei”. Exact faptul de a aduce roade te face discipol. Nu te faci discipol ca să aduci roade, ci, exact invers, faptul de a aduce acest rod este garanția de a fi discipol al lui Isus.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Ioan 15, 1-8

În acel timp Isus le-a spus discipolilor săi: «Eu sunt vița cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiță care este în mine și nu aduce rod, el o înlătură și oricare aduce rod o curăță ca să aducă și mai mult rod. Voi sunteți deja curați, datorită cuvântului pe care vi l-am spus.

Rămâneți în mine și eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădița, și se usucă. Apoi se adună, se aruncă în foc și arde.

Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face. În aceasta este glorificat Tatăl meu: să aduceți mult rod și să fiți discipolii mei».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s