Duminica a XI-a de peste an – 17 iunie 2018

Este mai mic decât toate semințele din pământ, dar devine mai mare decât toate legumele – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Pentru a ilustra realitatea împărăției lui Dumnezeu lui Isus îi place să folosească cu preferință imagini luate din natură, din lumea agricolă, cu procesul ei vital, de creștere și de maturație. În capitolul 4, versetul 26, al evangheliei lui Marcu, evanghelistul scrie: „Împărăția lui Dumnezeu”. Împărăția lui Dumnezeu este societatea alternativă, unde în locul acumulării pentru noi înșine împărtășim în mod generos cu ceilalți, unde în locul comandării celorlalți, ne punem în serviciul lor… „Este ca un om care aruncă sămânța în pământ”. Isus a vorbit deja despre o sămânță – este cuvântul său – pe care o aruncă în pământ și care, în trei din patru cazuri, reprezintă un faliment total. Dar în unul câștigul răsplătește pierderile suferite.

Evanghelistul vrea să spună că în om există energii care, în contact cu mesajul, își eliberează toate potențialitățile. Și, într-adevăr, spune: „fie că doarme, fie că veghează, noaptea sau ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum”. Asimilarea mesajului este un proces intim și personal, în care nimeni nu poate să intervină. Apoi Isus adaugă: „căci pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul”. Acest proces indică ceea ce Isus a spus cu privire la terenul care aduce rod: 30, 60 și 100. În om îmbrățișarea acestui mesaj îi descătușează toate energiile, pentru o plinătate a maturizării.

Iar apoi, „când rodul s-a copt, se pune imediat mâna pe seceră, pentru că a venit timpul secerișului”. Literalmente, „când rodul se predă”. Vorbește despre predarea plinătății iubirii. Secerișul, în lumea agricolă din acea vreme, era sărbătoarea cea mai veselă și mai plină de bucurie din tot anul, pentru că erau chemați vecinii, rudele pentru a ajuta la acest seceriș. Deci, a spune „seceriș” în lumea antică, însemna a spune sărbătoare, bucurie, veselie. Așadar, este un semn al plinătății vieții care se realizează în bucurie, în fericire.

Apoi Isus continuă și spune: „Cu ce putem să asemăna împărăția lui Dumnezeu?”. El știa cu ce era asemănată împărăția lui Dumnezeu. Profetul Ezechiel, în capitolul 17, aseamănă împărăția lui Dumnezeu cu un cedru – cedrul este regele arborilor – care este pe un munte foarte înalt, ceva extraordinar, foarte frumos, care, chiar din depărtare, îți atrage atenția. Nimic din toate acestea pentru Isus. Împărăția lui Dumnezeu, chiar și momentul maxim al dezvoltării ei, va fi o realitate modestă, eficientă, dar care nu va atrage atenția.

De aceea Isus alege asemănarea cu un grăunte de muștar, cel mai mic dintre toate semințele, care este semănat în pământ și, cu profundă ironie, Isus spune: „dar, imediat cum a fost semănat, crește și devine mai mare decât toate” – și tocmai aici e surpriza – „legumele”. E în grădina de lângă casă, așadar, nu muntele foarte înalt cu cedrul, regele arborilor, ci în grădina casei. Adică, în locurile unde clima îi permite, arbustul de muștar atinge și doi metri în înălțime, doi metri și jumătate. Dar este un arbust insignifiant, nu strălucește în splendoare, în frumusețe. La fel va fi împărăția. Chiar și în momentul splendorii maxime, a realizării maxime, nu va străluci prin bogăția ei, prin splendoarea ei, ci „face ramuri atât de mari încât păsările cerului se pot adăposti la umbra sa”.

Iar evanghelistul continuă spunând: „cu multe parabole ca acestea” Isus „le vestea cuvântul” în funcție de cum „puteau să înțeleagă”. De ce în funcție de cum? Exact iubirea și faptul de a-ți fi dăruit propria viață altora, este ceea ce te face să înțelegi cuvântul lui Isus. Așadar, cu cât ne dăruim mai mult celorlalți, cu atât mai mult trăim în sintonie cu iubirea și, cu cât mai mult înțelegem acest cuvânt, iar acest cuvânt atunci când este înțeles pătrunde în om, cu atât mai mult acest cuvânt își adâncește rădăcinile în noi și ne transformă. Omul și mesajul lui Isus sunt făcuți unul pentru celălalt, iar dacă nu se întâlnesc pot rămâne sterili. Dar atunci când se întâlnesc are loc această înflorire, această măreție a iubirii care devine realitate.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

 

Marcu 4, 26-34

În acel timp Isus spunea mulțimii: «Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ și, fie că doarme, fie că veghează, noaptea sau ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum. Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera pentru că a venit timpul secerișului».

Apoi le spunea: «Cu ce putem să asemăna împărăția lui Dumnezeu sau prin ce parabolă o putem reprezenta? Este ca un grăunte de muștar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele din pământ, dar, după ce a fost semănat, crește și devine mai mare decât toate legumele și face ramuri atât de mari încât păsările cerului se pot adăposti la umbra lui».

Și cu multe parabole ca acestea le vestea cuvântul după cum erau în stare să înțeleagă. Fără parabole nu le vorbea, dar explica totul discipolilor săi aparte.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s