Preasfânta Treime – 27 mai 2018

Botezați toate popoarele în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Tema conductoare a evangheliei lui Matei este faptul că Isus manifestă prezența lui Dumnezeu. Într-adevăr, la începutul operei sale, în primul capitol, la versetul 23, specificând semnificația cuvântului Emanuel, numele lui Isus, evanghelistul spune că este Dumnezeul-cu-noi. Cu Isus Dumnezeu nu mai trebuie să fie căutat, ci primit. Nu mai este nevoie să mergem spre Dumnezeu, ci, împreună cu Dumnezeu și asemenea lui Dumnezeu, spre omenire. Cu Isus omul nu mai trăiește pentru Dumnezeu, ci din Dumnezeu. Aceasta este tema conductoare pe care evanghelistul o dezvoltă de-a lungul întregii sale evanghelii. Pe la jumătatea evangheliei, la capitolul 18, versetul 20, Isus afirmă că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele lui el este prezent, iar ultimele cuvinte cu care se încheie evanghelia lui Matei exprimă asigurarea lui Isus: „Iată, eu sunt cu voi în fiecare zi”. Așadar, aceasta este tema principală a evangheliei lui Matei.

Mandatul final pe care Isus îl dă discipolilor săi face referire la finalul ultimei cărți a bibliei ebraice. Evanghelistul Matei își deschide lucrarea făcând referire la prima carte a bibliei ebraice, cartea Genezei, și scrie cartea Genezei lui Isus, și o încheie cu referința la ultima carte a bibliei ebraice, care este a doua carte a Cronicilor, unde Cirus, regele Persiei, le permite evreilor să se întoarcă în țara lor pentru a se duce să edifice un templu. Așadar, ultimele cuvinte ale lui Isus sunt: „Mergeți și faceți” – și este la imperativ – „discipoli toate popoarele” (termenul „popoare” indică națiunile păgâne), „botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. Iată de ce biserica ierarhică a ales pentru sărbătoarea Preasfintei Treimi acest pasaj. Indicația lui Isus nu este o indicație liturgică. Apoi, liturgia botezului va veni mai târziu. Verbul „a boteza” înseamnă „a scufunda”, „a impregna”.

Deci, Isus nu-i trimite pe discipoli să-i învețe pe oameni o doctrină despre Dumnezeu, ci să-i ajute să facă o experiență cu privire la acest Tată, și spune „pe fiecare”, deci fiecare popor pe care îl veți întâlni, trebuie să-l scufundați, să-l impregnați în nume. Numele indică realitatea profundă a individului. Așadar, numele „Tatălui”. Este necesar să amintim faptul că în limba ebraică nu există termenul „părinți”, ci există un tată care generează și o mamă care naște. Deci, tatăl este cel care dă naștere vieții, izvorul vieții. „Al Fiului”. Fiul este cel care, primind această forță a vieții, o realizează pe deplin. Așadar, în fiul are loc realizarea deplină a planului tatălui. Și „al Duhului Sfânt”. Duhul este această forță, această energie divină care, dacă este primită, îi permite fiecărui om să devină fiul lui Dumnezeu. Acest Duh se numește Sfânt nu atât pentru calitatea superioară, ci pentru activitatea de a sanctifica. Adică atunci când primește această energie divină omul este separat în mod gradual de sfera răului, de sfera întunericului. Acesta este mandatul pe care Isus îl dă.

Spune: „învățându-i să observe” – adică să practice – „tot ceea ce v-am poruncit”. Unica dată când apare termenul „poruncă” este cu referire la fericiri. Isus se situează pe muntele învierii, care, pentru Matei, este același munte al fericirilor, și îi invită pe discipoli să se ducă să practice. Ce înseamnă aceasta? Nu trebuie să meargă să transmită o doctrină despre cine este Dumnezeu, ci să-i ajute pe oameni să experimenteze că Dumnezeu este Tată, iar această experiență se face prin intermediul iubirii și al copartajării, care au fost formulate și rezumate de Isus în vestirea fericirilor.

Și iată ultimele cuvinte ale lui Isus, încheierea: „iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la…”, și traducerea actuală „până la sfârșitul lumii” nu este bună. Era mai bună traducerea anterioară, unde se citea: „până ce acest timp se va împlini”. Evanghelistul nu oferă o scadență, ci indică o calitate a prezenței. Isus asigură comunitatea discipolilor de faptul că prezența sa este garantată în interiorul comunității dacă aceasta va practica fericirile și va ajuta persoanele pe care le va întâlni să-l experimenteze pe Dumnezeu ca izvor al vieții, ca energie a iubirii.

Am spus că evanghelistul își încheie evanghelia cu cuvintele care încheie ultima carte a bibliei ebraice cu invitația lui Cirus de a construi templul, pentru că noul templu nu va fi un templu static, ci exact comunitatea creștină va fi unicul adevărat sanctuar din care va iradia iubirea, milostivirea, compasiunea și tandrețea lui Dumnezeu.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Matei 28, 16-20

În acel timp cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele pe care Isus li-l indicase.

Cum l-au văzut, s-au prosternat. Însă ei se îndoiau.

Apropiindu-se, Isus le-a zis: «Mie mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergeți, și faceți discipoli din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să împlinească tot ceea ce v-am poruncit. Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s